Marina Popa: „Grupul nostru era un fel de Rambla: cocktail colorat de personalitati cu parfum diferit.

Barcelona este un oras caleidoscop, ofera atatea fatete surprinzatoare, ca vei intoarce capul spre el si din scaunul avionului, pentru o ultima imagine pe retina…

Pentru ca nu stiu cu ce sa incep, fiindu-mi greu sa ierarhizez impactul impresiilor, voi incepe cu ce mi-a fost aproape in tot acest interval: hotelul Arts Carlton, care, fara sa fii neaparat un fin cunoscator al luxului si standardelor inalte, te copleseste: spatii largi, cu design impecabil, imbinare perfecta intre clasic si modern, detalii de bun gust si servire impecabila, camere spatioase si cu o priveliste care iti taie rasuflarea.

De-abia dupa ce vizitezi Arts realizezi de ce a fost ales special pentru aceasta calatorie: este pur si simplu perfect.

Privind Barceona de la fereastra camerei de la Arts simti ca respiri lumea cu fiecare por, ca gandul si emotia iti pluteste, si la propriu si la figurat, “on the top of the world”. Din orice parte a Barcelonei privesti, vezi Arts strajuind ca un colos, pe plaja mediteraneana.

Nu pot vorbi de Arts fara sa amintesc de fabulosul sau SPA. O imbinare perfecta intre energizare, relaxare, tonifiere si optimizare, cu proceduri sofisticate, oameni facuti parca sa te binedispuna, terase imense cu spatii pentru suflet si corp, zambete discrete, uimitor, ceai de ghimbir si orhidee albe.

Barcelona…stiu, pentru multi dintre voi nu e o noutate, nici pentru unele dintre noi nu era, insa, fie ca e vazuta prima sau a douazecea oara, este impresionanta. De la Sagrada Familia la parcul Guell, Casa Batllo sau La Padrera, amprenta lui Gaudi se simte peste tot, cand jucausa ca intr-un peisaj de turta dulce, cand grandioasa si sacra ca intr-o anticamera a lui Dumnezeu.

Marea stravezie, cu portul-furnicar Vell, palatul Montjuic cu fantanile magice, Barri Gothic sau  Catedrala La Seu, Arcul de triumf, toate sunt uimitoare si te lasa fara cuvinte.

Pulsul strazii, parfumul mediteranean, spiritual catalan l-am simtit, bineinteles, pe Rambla. Forfota strazii, terasele intesate de turisti si localnici, aerul de fiesta si tot amestecul cosmopolit te fac sa ai acel sentiment plenar, de apartenenta instantanee.

Pana si grupul nostru era un fel de Rambla: cocktail colorat de personalitati cu parfum diferit: delicata si tacuta, mereu zambind, Catalina, cea mai tanara dintre noi, s-a familiarizat instant cu fructele de mare si atmosfera Arts… Avea de ingrijit o revista intreaga, ce n-ai fi zis ca se poate la 22 de ani. Lucia, grijulie cu noi si mereu cu un zambet larg si o vorba buna, era conservatoare culinar dar in rest cu disponibilitati nelimitate. Puteai vorbi cu ea de atentate, puericultura, psihologia reclamei, arhitectura, orice iti poftea sufletul. Romina, campioana din Piata Universitatii, temperamentala si picanta, si-a luat alergia alimentara la tranta pentru a incerca meniul Arts… urma sa isi sustina dizertatia in spaniola peste cateva luni, asa ca am vazut-o de multe ori exersand. Tot ea urma sa plece peste un timp in America, norocoasa!

O sa imi amintesc mult timp de mustatile uriase ale crevetelor din farfuriile noastre, pe care refuzam sa le atingem, cu gandul la sarmalele de acasa!

Mihaela,  sofisticata olteanca din Galati, a facut pace cu creaturile marine, savurandu-le cu interes, dar noi  am pus asta pe seama faptului ca avusese timp berechet de imprietenire cu ele in anul in care a stat cu bursa la Madrid. In realitate era cea mai adaptabila, dar n-as fi recunoscut asta nici pe intuneric!

Adelina… de ea as putea sa vorbesc o luna… A venit cu un intreg arsenal fotografic, avea o cultura a arhitecturii uimitoare, stia deja pe de rost nu numai Barcelona, ci jumatate din Europa, iar luna viitoare urma sa plece la Stockholm cu sotul ei, cu un proiect pe care l-au creat amandoi: o casa dom unic in lume, de care sunt sigura ca vom mai auzi. Uimitor.

Barcelona in cinci zile a fost ca un carusel. Am vizitat-o haotic, strada cu strada, pana tarziu in noapte, de teama ca vom pierde ceva, ca nu vom vedea tot si ca vor ramane edificii cu  care ochii nostri nu se vor rasfata.

Acum stiu ca locurile pe care nu am apucat sa le vad sunt de fapt garantia ca ne vom intoarce.